Accident cu două victime, între Șercaia și Perșani
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a anunțat că două victime au rezultat din accidentul rutier care a avut loc în seara de luni, 13 ianuarie, între Șercaia și Persani.
Din primele informații, se pare că o mașină ar fi intrat în capătul unui pod iar una dintre victime ar fi încarcerată.
Pentru intervenție, la locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Brașov, un bărbat în vârstă de 29 ani, care conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Făgăraș, la km 214 (zona Perșani) a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un cap de pod.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul. Se circulă alternativ.
foto: Info Trafic Făgăraș