Accident frontal între un TIR și un autoturism. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Traficul s-a desfășurat alternativ pe Drumul Național 1, între Porumbacu de Jos și Scoreiu în urma unui accident rutier produs în dimineața de vineri, 26 februarie.
Cele două autovehicule circulau din direcții opuse. Potrivit IPJ Sibiu, autoturismul se deplasa spre Sibiu, iar TIR-ul din sens opus.
Șoferul autoturismului, un bărbat de 35 de ani din Sibiu, a fost rănit și transportat la spital cu dureri în piept.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire din cauza scurgerilor de combustibil din TIR.