Accident în lanț, cu victime, la intrarea în Făgăraș
Accident în lanț, la intrarea în Făgăraș, dinspre Brașov, în jurul prânzului.
Un șofer de 22 ani, din Șercaia, aflat într-un autoturism înmatriculat în Franța, nu ar fi păstrat distanța obligatorie față de un alt autovehicul.
Astfel că a lovit mașina aflată în fața sa, după ce aceasta oprise în coloana formată din cauza valorilor ridicate din trafic.
Autoturismul lovit a fost proiectat într-o altă mașină.
În urma accidentului, conducătorul auto din primul autovehicul lovit, dar și ocupanții celei de-a doua mșini angrenata in coliziune, au fost răniți.
Este vorba despre un barbat și o femeie, cetățeni străini. Toți au fost transportați la spital pentru a primi de îngrijiri medicale.
Niciunul dintre șoferi nu se afla sub influenta băuturilor alcoolice, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătamare corporală din culpă.