VIDEO | Accident rutier cu victime, pe DN 1, la Vlădeni
ACTUALIZARE 2
Victima încarcerată, un bărbat de 44 de ani, a fost scos din stopul cardio respirator de către personalul medical, a fost stabilizat și transportat la Spitalul Judetean Brașov, a transmis ISU Brașov.
Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, amputație membrul superior stâng și fractură cu deplasare la membrul superior drept.
ACTUALIZARE 1
Potrivit ISU Brașov, una dintre victime a fost găsită încarcerată și inconștientă. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea acesteia iar personalul medicat i-au aplicat manevre de resuscitare.
A doua victimă a fost găsită în stare conștientă și a primit asistență medicală la locul accidentului.
La testarea celui de-al doilea conducător auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Traficul este blocat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Două autoutilitare au fost implicate în accident luni, 8 noiembrie, pe DN 1, la ieșirea din Vlădeni către Brașov.
Potrivit ISU Brașov, din primele informatii se pare că în urma accidentului au rezultat două victime.
La locul accidentului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apa și spumă, două echipaje SMURD și o ambulanță.
Traficul este blocat, intervenția salvatorilor este în dinamică.
Vom reveni cu informații.