Accident rutier grav, în zona „Băile Perșani”
Accident rutier grav pe DN1, după Băile Perșani, în urmă cu puțin timp.
UPDATE 15:02
Un bărbat de 30 ani, cu un autoturism înmatriculat în București, în care se mai aflau un bărbat și o femeie, a pătruns pe contrasens. Mașina a intrat în coliziune frontală cu un vehicul înmatriculat în Marea Britanie, în care se aflau doi bărbați și două femei, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.
Toți cei șapte ocupanți ai ambelor mașini au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Vă reamintim, circulația este blocată complet până la finalizarea cercetării și îndepartarea vehiculelor de pe DN1.
UPDATE 14:18
Sunt 6 victime, două în stare critică – una constientă, cealaltă este inconștientă, potrivit ultimelor informații transmise de ISU Brașov.
S-a solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Se circulă pe un fir, alternativ în ambele sensuri. Pe timpul acordării îngrijirilor medicale traficul va fi oprit total, potrivit Centrului Infotrafic al Polișiei Române.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Sunt cinci victime, între care una încarcerată și inconștientă, în urma impactului violent dintre două autoturisme.
Salvatori din Făgăraș și Brașov se deplasează la fața locului.
Detașamentul Făgăraș intervine cu un echipaj SMURD, unul de descarcerare, un Container Multirisc, o autospecială de stins incendii cu apă și spumă.
Detașamentul din Brasov intervine cu două echipaje SMURD. De asemenea, o ambulanță este la fața locului.