Accident rutier între Vlădeni și Codlea. O femeie a ajuns la spital
Șoferul unei autoutilitare a pătruns în șanțul pluvial de pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, sâmbătă, 3 septembrie.
Autovehiculul s-a răsturnat pe partea stângă iar o parte din el a rămas pe partea carosabilă.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, pasager în autovehicul, o femeie, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, informează IPJ Brașov.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.