Aglomeraţie specifică lunii august, la buletine

Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPLCEP) şi-a dublat volumul de activitate în această perioadă. De câteva zile făgărăşenii care muncesc peste hotabuletinere roiesc în jurul Casei de Cultură pentru a-şi reînnoi cărţile de identitate.

Din păcate pentru ei, sistemul integrat care prelucrează datele fiecărui cetăţean nu permite preluarea a mai mult de 25, maxim 30 de solicitări. Întrebat despre situaţia de la Serviciul de Evidenţa Persoanelor, primarul Sorin Mănduc a declarat că şi el primeşte solicitări din partea oamenilor pentru a interveni.

Primarul spune că a încercat să rezolve această problemă cu cei de la Braşov, însă problema este una de natură tehnică, la nivel naţional. Softul prin care se introduc datele solicitanţilor se blochează periodic, iar soluţia găsită de autorităţi a fost limitarea numărului de introduceri de date.

Ioana Hârţoagă, în subordinea căruia se află Serviciul de Evidenţă al Persoanelor în aceste zile, spune că personalul primăriei lucrează peste program şi cu câte două ore pe zi pentru a face faţă numărului mare de solicitări.

Dentistry Tour
Go Pro Infrastructure
Zambete la cafea - Maria Visu
Stihl
Monumente funerare

Ea a declarat că zilnic sunt verificate peste 50-60 de dosare, dar nu pot prelucra mai mult de 25, asta şi pentru că, periodic, soft-ul programului se blochează. Aşadar, problema actelor de identitate este de natură tehnică. În acest moment sunt 6 angajaţi ai Primăriei care lucrează efectiv la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie