Al treilea contract pentru modernizarea Făgărașului a fost semnat
Primarul Făgărașului și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat luni, 23 decembrie, contractul de finanţare pentru „Modernizarea și pietonizarea zonei centrale Făgăraş“.
Valoarea contractului este de aproximativ 10 milioane de euro iar perioada de implementare de 52 de luni.
Acesta este cel de-al treilea și ultimul contract semnat, după ce în 16 decembrie, respectiv 4 octombrie, au fost semnate documentele pentru celelalte două proiecte prin care se investește în sistemul de mobilitate urbană, potrivit informațiilor Departamentului de Relații publice din Primăria Făgăraș.
Investițiile în valoare totală de 30 de milioane de euro, prevăzute în cele 3 proiecte integrate, vizează modernizarea trotuarelor, achiziționarea de biciclete, construirea pistelor necesare pentru acestea și implementarea sistemului de închiriere a vehiculelor.
În plus, vor fi achiziționate 10 autobuze electrice, iar stațiile destinate acestora vor fi modernizate.
Vor fi amenajate și spații verzi și vor fi plantați arbori maturi cu grad ridicat de retenție a dioxidului de carbon, iar zona cuprinsă între Cetatea Făgăraș – Baia Comunală – Casa de Cultură și catedrală va deveni pietonală.
Urmează ca Primăria Făgăraș să solicite rambursarea banilor cheltuiți din bugetul local pentru terenurile achiziționate prin expropriere (fostul abator de pe str. Libertății, pasajul subteran și spații comerciale care funcționau aici, si alte câteva loturi din imediata apropiere a Casei de Cultură). De asemenea, va recupera sumele achitate pentru documentații și celelalte cheltuieli efectuate pentru depunerea proiectului. Banii vor fi recuperați din finanțarea nerambursabilă acordată, potrivit sursei citate.