Alcool şi bătaie în Combinat
Trei tineri din cartierul Combinat, de 31, 33 şi 24 de ani, s-au luat la bătaie pe fondul consumului de alcool şi a neînţelegerilor iscate între ei.
Iniţial conflictul a intervenit între doi bărbaţi cu iniţialele C.I. şi L.A. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Făgăraş, cms. şef Claudiu Bulborea, conflictul spontan a pornit de la o neînţelegere între cei doi tineri, care, pe fondul consumului de alcool a degenerat în lovituri şi alte violenţe.
În scandal a intervenit un al treilea bărbat, de 24 de ani, cu iniţialele C.S. Acesta l-a lovit pe L.A., deşi iniţial nu era implicat în conflict.
Bărbaţii de 31 şi 33 de ani au fost transportaţi la Spitalul Municipal ,,Aurel Tulbure”, unde s-a constatat că C.I. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie la braţul drept şi escoriaţii ale feţei şi ale antebraţului.
L.A. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, un hematom în zona temporal dreaptă şi un politraumatism prin agresiune.
Niciuna din cele trei persoane nu a fost internată în spital, dar în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală, pentru lovire sau alte violenţe, a mai spus cms. şef Bulborea.