Alergare montană pe crestele Făgăraşului
Peste 300 de atleţi şi maratonişti sunt aşteptaţi sâmbăta şi duminica aceasta la cea mai spectaculoasă cursă de alergări montane din România. Traseul include cele mai înalte culmi ale Munţilor Făgăraş, respectiv Vârful Negoiu (2.535 m) şi Vârful Moldoveanu (2.544 m).
Concursul, foarte popular în rândul celor mai buni alergători montani, adună la start echipe de alergători din România, Polonia, Ungaria, SUA sau Germania. Dintre atleţii locali doar fraţii Ştefan din Avrig se regăsesc printre înscrişi.
Deocamdată nu figurează niciun făgărăşean, însă se regăsesc alergători foarte buni din Braşov, Codlea, Rupea sau Zărneşti.
Ediţia de anul trecut a fost câştigată într-un timp record de şapte ore şi 58 de minute de zărneşteanul Ionuţ Găliţeanu.
Potrivit organizatorului Florin Baraş, competiţia se desfăşoară în trei runde: X1, adică o cursă mică de la Lacul Bâlea spre vârful Moldoveanu, X2, adică de la Lacul Bâlea spre vârful Negoiu, şi 2X2 – cursa mare – de la Lacul Bâlea spre vârful Moldoveanu, Vârful Negoiu şi retur. Traseul mare are o lungime aproximativă de 46 de kilometri şi 4.000 de metri diferenţă de nivel.
Vom reveni cu amănunte în jurnalele viitoare în ceea ce priveşte regulamentul de concurs.
(Alexandru Socaciu)
Nu știu cine a scris articolul, dar pe munte, cu precădere pe creastă, nu poți calcula distanța în kilometri, metri sau diviziunile lor.