Alina Bica cere despăgubiri uriașe de la statul român
Fugara Alina Bica, unul dintre cei mai controversați foști magistrați ai României, e „la cuțite” cu statul român. Fostul procuror cere despăgubiri uriașe pentru cele două procese penale în care a avut calitatea de inculpat, pentru ca mai apoi să fie achitată, relatează Ziare.com.
Fosta procuroare-șefă de la DIICOT a dat statul român în judecată. Bica cere un milion de euro pentru „tratamentul” la care a fost supusă în timpul anchetelor. Fostul magistrat a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru favorizarea infractorului, în cazul afaceristului Ovidiu Tender. Însă, procuroarea a fost achitată în alte două dosare penale, în care a fost trimisă în judecată.
Potrivit cererii de chemare în judecată a Alinei Bica, aceasta solicită integral salariul pentru perioada 2014-2016, perioadă în care a fost suspendată din funcția de procuror, daune morale în valoare de 438.000 de euro, plus încă 580.000 de euro pentru privarea injustă de libertate, relatează Fanatik.