Amenzi și controale la benzinării. Unele stații au fost obligate să revină la prețul vechi
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat în cursul zilei de joi, 10 martie, peste 70 de stații de carburant pe întreg teritoriul țării, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Comisarii au dat amenzi în valoare de 370.000 lei, cea mai mare amendă, de 100.000 lei, a fost dispusă chiar la sediul central al unui furnizor de carburanți în România. Odată cu amenda a fost propus și semnat Ordinul președintelui ANPC de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanți.
O astfel de decizie înseamnă că, pe lângă amenda pe care trebuie s-o plătească, benzinăriile trebuie să revină la prețul anterior.
După controalele ANPC, în multe cazuri s-a constatat faptul că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la prețuri mai mari.
Stația de la Beiuș, de la care a plecat isteria națională privind prețul carburanților, a fost amendată cu 35.000 lei, fiind propusă și semnată decizia de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Există încă patru astfel de decizii emise pentru alți operatori economici din Cluj și din Galați, a mai spus Cărbunaru.
ANPC, ANAF, Consiliul Concurenței, Inspecția Muncii și Inspectoratul pentru Situații de Urgență efectuează în continuare controale care au în vedere verificarea mai multor aspecte de legalitate pe piața vânzării de carburanți.
foto Unsplash / engin akyur