Aproximativ 3,5 milioane lei, investiți în Pediatria Făgăraș. De unde au venit banii

Țara Făgărașului a dat din nou dovadă că, atunci când e nevoie, știe să strângă rândurile. Secția de Pediatrie a Spitalului Făgăraș, inaugurată joi, 11 martie, a fost realizată prin efortul comun al cetățenilor, autorităților locale, cadrelor medicale, ONG-urilor și companiilor private.

Primăria Făgăraș a finanțat lucrările de reabilitare și consolidare cu 2,86 milioane de lei din bugetul local, iar Spitalul a alocat aproximativ 290.000 de lei la dotarea cu mobilier și aparatură.

Pentru dotarea cu paturi și aparatură medicală, mai multe ONG-uri au mobilizat peste 750 de oameni și 30 de companii private, suma totală strânsă din donații fiind de aproape 153 de mii de lei.

În cadrul unui eveniment organizat de Fundația Sergiana Brașov în anul 2019, peste 470 de persoane și 26 de companii au contribuit cu suma totală de 120 de mii de lei și produse. Banii au fost utilizați pentru achiziționarea celor 25 de paturi.

În urma apelului Fundației Comunitare, patru persoane și patru companii au donat în total 11 mii de lei, folosiți pentru realizarea instalației de Oxigen, spitalul completând din fonduri proprii până la suma necesară de 40.000 lei.

În cadrul evenimentului Bikeathon 2018, organizat de aceeași fundație, făgărășeanul Alex Luca a mobilizat peste 123 de bicicliști și 21 de susținători, care au reușit să strângă suma de 8.185 lei, iar banii au fost donați pentru achiziționarea mobilierului, unitatea spitalicească contribuind din fonduri proprii până la suma necesară de 90.000 lei.

Asociația Ia Călătoare a mobilizat mai mulți făgărășeni, care au contribuit cu 8.750 de lei pentru animarea cu desene a coridorului și saloanelor de la primul etaj. De asemenea, au donat jucării și cărți de colorat pentru locul de joacă.

Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Florian Shaorma
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Primaria Mandra - Craciun 2024

De asemenea, Asociația Scaunul Cincului a donat suma de 3.000 de lei.

Un grup de copii din Șoarș au pictat mărțișoare și le-au donat, iar banii din achiziționarea acestora au fost donați proiectului.

Făgărășeanca Nico Opriș și-a donat talentul artistic și a dat „viață” zidurilor, prin picturile realizate pe coridorul și încăperile din ambulatoriul Pediatriei.

Alți 21.400 lei au fost donați de o companie privată, pentru achiziționarea de aparatură medicală, urmând ca Spitalul „Dr. Aurel Tulbure” să completeze din fonduri proprii suma necesară de 200.000 de lei.

FOTO | Secție nouă de Pediatrie, inaugurată în Făgăraș


Apreciază
Distribuie