Artă şi ceremonial la mesele regale
O surpriză cu stil în prag de Crăciun! Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş, organizează expoziţia temporară „Artă şi ceremonial la mesele regale”. Aceasta îi introduce pe vizitatori în viaţa cotidiană a familiilor regale din România din anii 1866-1930: Carol I cu Elisabeta şi Ferdinand cu Maria.
Expoziția conține piese din colecţii de artă decorativă din patrimoniul Muzeului Naţional Peleş.
Cei interesaţi de vremurile de altădată vor descoperi colecţiile de porţelanuri, tacâmurile din argint, paharele din cristal destinate meselor de la Curte, garnituri de mobilier necesar în sufragerii, dar şi seturi de masă utile în perioada deplasărilor, a vânătorilor regale sau a picnicurilor. Vizitatorii vor afla și programul sau meniul zilnic cu felurile de mâncare preferate, precum și numele oaspeţilor de marcă invitaţi la dejunurile oficiale şi la seratele dansante.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 27 noiembrie 2015, ora 17, după cum ne-a declarat directorul Muzeului, Elena Băjenaru.
Vizitarea expoziției:
27 noiembrie 2015 – 15 ianuarie 2016
Programul de vizitare:
08:00 – 17:00 marți – vineri
09:00 – 17 :00 sâmbătă – duminică
Primirea ultimilor vizitatori se face cu o ora înainte de ora de închidere.