Asistenți ai Spitalului de Urgență Brașov, acuzați că „vindeau” persoane decedate

foto: adevarul.ro

14 percheziţii la Brașov, inclusiv la Spitalul de Urgență și Casa de Pensii au fost efectuate de Direcția Generală Anticorupție, joi. 

Mai mulți asistenți sunt suspectați că anunțau, contra cost, firmele de pompe funebre despre decesele din spital. Perchezițiile au avut loc și la reprezentanţii firmei de pompe funebre, într-un dosar în care se investighează fapte de dare și luare de mită, potrivit Mediafax.

Asistenții de la Spitalul de Urgență Brașov sunt acuzați că îi puneau pe cei de la pompe funebre în legătură cu aparținătorii persoanelor decedate, iar astfel obțineau sume de bani cuprinse între 50 și 200 de lei pentru fiecare anunț. Dosarul a fost deschis în urma sesizărilor primite din partea rudelor celor decedați.

Mara Mares_parlamentare 2024
Monumente funerare
Florian Shaorma
Stand-up
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN

Perchezițiile au  mai vizat alte două societăți comerciale și domiciliile a nouă persoane. În cauză sunt efectuate acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, evaziune fiscală, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale și abuz în serviciu.

După descinderi, câteva persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.


Apreciază
Distribuie