Astăzi este Ziua Imnului Naţional – „Deşteaptă-te, române!”

Pe 29 iulie se sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional – „Deşteaptă-te, române!”.

Imnul a fost cântat pentru prima dată, oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, pe 29 iulie 1848.

Mai târziu,comuniştii au interzis atât intonarea cât şi fredonarea acestui cântec patriotic, pedeapsa pentru încălcarea legii fiind ani grei de închisoare.

Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale.

În ziua revoltei de la Braşov, pe 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie.

După Revoluţia din 1989, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imnul naţional al României, consfinţit prin Constituţia din 1991.

În anul 1998, Parlamentul României a proclamat ziua de 29 iulie ca ,,Ziua Imnului Naţional al României” la iniţiativa unui grup de parlamentari vâlceni.

Versurile imnului naţional actual al României aparţin poetului Andrei Mureşanu. Muzica a fost compusa de Anton Pann.

În varianta prescurtată, imnul de stat al României este intitulat Deşteaptă-te române şi conţine patru strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet.

La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!