Atenție la rovinietă!
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a constat că, în mediul online, a existat cel puțin un portal web pentru achiziția rovinietei care nu a fost autorizat pentru acest serviciu.
CNAIR roagă utilizatorii să achite rovinieta numai la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al CNAIR, http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie.
După ce compania s-a autosesizat în legătură cu portalul web neautorizat, pagina de internet a acestuia a fost suspendată.
Șoferii trebuie însă să fie foarte atenți în continuare unde plătesc taxa pentru că CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.
foto: promotor.ro