Au ajuns vaccinurile antigripale la Făgăraş
Dozele de vacin antigripal au ajuns şi la Făgăraş. Din cele 5.000 de doze solicitate de Direcţia de Sănătate Publică Făgăraş, 1.500 au ajuns deja în oraşul nostru şi au fost distribuite către Spitalul Municipal Făgăraş şi către medicii de familie.
Magdalena Coman, şefa DSP Făgăraş, precizează cum au fost distribuite cele 1.500 de vaccinuri:
„Vaccinul antigripal a fost achiziţionat de la DSP Braşov. Prima tranşă cuprinde 1.500 de doze. Se distribuie câte 20 de doze pentru medicii de familie. Se va vaccina şi personalul medical şi auxiliar din spitalul Municipal Făgăraş.”
Tot medicul Magdalena Coman spune şi când vor ajunge, în completare, restul de doze, la medicii de familie:
„Următoarele tranşe de vaccinuri vor ajunge până în 15 ianuarie 2014. Atunci se va achiziţiona şi restul din întreaga cantitate de vaccinuri cerută, adică 5.000 de doze”.
(Alexandru Socaciu)