Autoritățile închid ochii la abuzurile Poliției Locale Brașov
Un jurnalist, în calitate de cetățean, îi cere primarului Brașovului, George Scripcaru, să adopte o poziție publică față de neregulile de la Poliția Locală.
Ziarul News BV a publicat, în urmă cu două săptămâni, o înregistrare video cu un polițist local care a snopit în bătaie un om al străzii. Faptă ascunsă la acea vreme de șeful inculpatului, potrivit jurnaliștilor brașoveni.
În plus, directorul instituției și-ar fi însușit bunuri publice.
Sebastian Dan, jurnalist
Sebastian Dan declară că a recurs la acest gest după ce atât autoritățile locale, cât și o parte a presei, au închis ochii la nenumărate abuzuri ale instituției.
News BV a publicat, astăzi, imagini în care un polițist deszăpezește mașina personală a șefului său.