Autoritățile recunosc că au greșit! Situația la Sâmbăta de Sus nu e atât de gravă

foto: facebook.com/prefecturabrasov

Scenariul roșu nu se mai aplică în comuna Sâmbăta de Sus deoarece numărul de persoane confirmate pozitiv nu a depășit 3/1000 locuitori! Dintr-o eroare de raportare, incidența cazurilor de infectare din comună a fost înregistrată începând de joi, 28 ianuarie, mai mare (3,02) decât în realitate (1,81).

Primarul Nicoale Morariu a sesizat autoritățile județene asupra inadvertențelor și, în urma verificărilor, s-a constatat că, de fapt, raportarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov către Instituția Prefectului a fost eronată.

Doar o persoană este confirmată pozitiv iar aceasta este spitalizată, a declarat primarul din Sâmbăta de Sus.

Dentistry Tour
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Monumente funerare
Primaria Jibert - Craciun 2024
Primaria Sercaia - Craciun 2024

DSP Brașov a actualizat informațiile publicate iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov a adoptat marți, 2 februarie, o nouă hotărâre în privința comunei.

Ca urmare a actualizării ratei de incidență, la nivelul unității administrativ-teritoriale Sâmbăta de Sus se vor aplica măsurile prevăzute în H.G. nr. 3/12.01.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, corespunzătoare ratei de incidență cuprinsă între 1.5 – 3/1000 de locuitori”, se menționează în hotărârea CJSU.


Apreciază
Distribuie