Avorturi în loc de naşteri

sala de naşteri din cadrul Secţiei de Obstetrică-Ginecologie a spitalului făgărăşean

Maternitatea Făgăraşului n-a mai avut peste 1.000 de naşteri pe an, din 1991. În ultimele patru decenii, cele mai multe naşteri s-au înregistrat în anul 1979. În anul în care pentru prima dată un Papă vizita o ţară comunistă (Ioan Paul al II-lea vizita Polonia), în anul în care Saddam Hussein ajungea la putere în Irak, în anul în care Maica Teresa primea premiul Nobel pentru pace şi, în fine, anul în care Margaret Thatcher a devenit Doamna de Fier a Marii Britanii, ei bine… tot atunci avea şi Făgăraşul nostru un record de sărbătorit: cele mai multe naşteri! Nu mai puţin de 1636 de copii au văzut lumina zilei în acel an. Şi nici că s-a mai înregistrat asemenea cifră până astăzi!

Cu 63% mai puţine naşteri

În 2013, numărul naşterilor era mai mic cu 63% faţă de anul record al Făgăraşului, adică faţă de anul 1979. În anul trecut (2013) au venit pe lume la maternitatea spitalului doar 611 micuţi. Pe de altă parte, a fost un an cu natalitate şi mai scăzută în istoria maternităţii noastre, ca de pildă anul 2012, cu 562 de naşteri.

„Toate naşterile de la Făgăraş sunt păstrate de Biroul de Statistică al spitalului. Din graficul pe care îl deţinem reiese că naşterile au scăzut astăzi cu peste 60 de procente faţă de câte se înregistrau, de exemplu, în anul 1970. Astăzi vă pot spune că, în medie, în maternitatea noastră se nasc cam 50 de copii pe lună”, a explicat doctorul Constantin Grigoriţă, directorul medical al Spitalului „Dr. Aurel Tulbure”.

 dr. Constantin Grigorita, directorul medical al spitalului
dr. Constantin Grigorita, directorul medical al spitalului

La Secţia de Obstetrică-Ginecologie lucrează în prezent patru medici ginecologi titulari, iar alţi trei vin numai pentru asigurarea serviciilor de gardă.

Populaţie migratoare şi sărăcie cât cuprinde

Nu este greu de dibuit care sunt cauzele pentru care mamele nasc tot mai puţin în zona noastră. Unele dintre acestea au efect general la nivelul întregii ţări, altele se aplică numai Făgăraşului.

„După părerea mea ar fi patru cauze principale. Prima: scăderea numărului de locuitori, prin migraţie. Făgăraşul a ajuns de la 50.000 de oameni la mai puţin de 30.000. A doua: liberalizarea avorturilor care a dus categoric la o scădere a naşterilor. Cât timp exista constrângerea socialistă cu privire la întreruperile de sarcină, naşterile se produceau firesc. Între anii ’90 şi 2000 s-a înregistrat însă un val imens de întreruperi de sarcină. A treia: populaţia băştinaşă a Făgăraşului este una îmbătrânită şi nu mai este aptă de procreare. Am arătat mai sus că cei tineri au migrat spre oraşe universitare şi au rămas pe acolo sau au migrat peste hotare. A patra: sărăcia generalizată a populaţiei locale,” explică, pentru Bună Ziua Făgăraş, dr. Daniel Bordaş, cel care a asigurat ani la rând conducerea maternităţii făgărăşene.

dr. Daniel Bordaş, fostul şef al Maternităţii din Făgăraşă
dr. Daniel Bordaş, fostul şef al Maternităţii din Făgăraşă

Faptul că multe dintre naşteri au fost înlocuite cu avorturile după ’90 reiese inclusiv din graficul păstrat de statisticianul spitalului. Până în 1991, în oraş s-au născut, în fiecare an, peste 1.000 de copii, însă de atunci şi până astăzi nu s-a mai depăşit niciodată acest prag.

Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Stihl
Monumente funerare

Viitor jalnic

În maternitatea spitalului nu nasc doar făgărăşence. Aici vin mame din toată Ţara Făgăraşului. Pe de altă parte şi mame de la noi aleg să dea naştere în condiţii moderne, chiar luxoase putem spune, în clinici private din Braşov, unde achită circa 4.000 de lei pentru a aduce pe lume un copil.

În aproape 40 de ani s-a produs un declin total al naşterilor în urbea noastră. S-a ajuns ca din perioada’75-‘79 şi până astăzi să scadă rata natalităţii cu 63 de procente. Plecând de la această ipoteză şi luând în calcul că factorii care reprezintă cauzele natalităţii scăzute se menţin aceiaşi şi în viitor, peste alte patru decenii în maternitatea noastră se vor mai naşte numai 227 de bebeluşi pe an, adică mai puţin cu 63% decât la finele lui 2013. Se va întâmpla în anul 2054, dar mulţi dintre cei de acum nu mai apucă să constate veridicitatea statisticii. Peste alţi 40 de ani de atunci încolo doar 84 de micuţi vor mai fi aduşi pe lume, anual, la Făgăraş, asta însemnând că un singur ginecolog nici n-are ce face în toată secţia…
Medicul Constantin Grigoriţă consideră că, din păcate, factorii care duc la o rată scăzută a natalităţii, se vor menţine şi în anii ce vor urma.

Grafic halucinant

Iată mai jos cum arată graficul naşterilor din maternitatea de la Făgăraş

Anul 2013 – 611 copii
Anul 2012 – 562 copii
Anul 2011 – 660 copii
Anul 2010 – 712 copii
Anul 2009 – 766 copii
Anul 2008 – 789 copii
Anul 2007 – 786 copii
Anul 2006 – 817 copii
Anul 2005 – 889 copii
Anul 2004 – 803 copii
Anul 2003 – 862 copii
Anul 2002 – 633 copii
Anul 2001 – 640 copii
Anul 2000 – 645 copii
Anul 1999 – 701 copii
Anul 1998 – 645 copii
Anul 1997 – 759 copii
Anul 1996 – 701 copii
Anul 1995 – 793 copii
Anul 1994 – 823 copii
Anul 1993 – 942 copii
Anul 1992 – 998 copii
Anul 1991 – 1150 copii
Anul 1990 – 1404 copii
Anul 1989 – 1556 copii
Anul 1988 – 1566 copii
Anul 1987 – 1455 copii
Anul 1986 – 1501 copii
Anul 1985 – 1282 copii
Anul 1984 – 1234 copii
Anul 1983 – 1242 copii
Anul 1982 – 1324 copii
Anul 1981 – 1561 copii
Anul 1980 – 1561 copii
Anul 1979 – 1636 copii
Anul 1978 – 1545 copii
Anul 1977 – 1493 copii

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie