AXI vrea tarife aproape triple la transportul local. Făgărășenii, chemați la discuții publice
AXI Tours vrea tarife de aproape trei ori mai mari pentru cursele pe care le efectuează pe raza municipiului.
Operatorul de transport public local a solicitat Primăriei Făgăraș majorarea tarifelor biletelor de la 2 lei la 5 lei/călătorie, în timp ce pentru un abonament lunar vrea să încaseze 90 de lei, în loc de 65 de lei cât este în prezent. Pe de altă parte, este cerută și mărirea plafonului veniturilor până la care pensionarii pot primi reducere, de la 600 la 800 de lei.
Solicitarea companiei ajunge în dezbatere publică, joi, 7 martie. Făgărășenii sunt invitați să participe la discuțiile care vor avea loc în sala de ședințe a Primăriei, de la ora 14.00, unde vor putea aduce amendamente și vor putea face sugestii sau propuneri.
Motivele invocate de operatorul de transport public de persoane pentru mărirea tarifelor sunt cheltuielile materiale și cu personalul, scumpirea combustibilului, majorarea salariului minim pe economie și creșterea unor taxe, potrivit lui Andrei Filip, consilier în compartimentul responsabil de transportul în comun din cadrul Primăriei.
Liviu Ardelean