Bacalaureatul se desfăşoară între 1 și 5 iulie. Care sunt regulile

foto: Louis Bauer/ pexels.com

Ministerul Educaţiei a anunţat că probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului se desfășoară între 1 și 5 iulie în 477 de centre, iar 134.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune. Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

„Probele scrise din prima sesiune (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 se vor desfăşura în perioada 1 – 5 iulie în 477 de centre”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Ei au prezentat şi calendarul de desfăşurare al examenelor scrise, transmite News.ro.

Astfel, pe 1 iulie are loc proba la limba şi literatura română, pe 2 iulie – proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil: matematică şi istorie), pe 4 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare şi comunicare, sociologie şi psihologie).

De asemenea, în 5 iulie este programată proba de limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale).

„Potrivit datelor transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidaţi (peste 119.000 din promoţia curentă şi peste 15.000 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate)”, a menţionat sursa citată.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au adăugat că probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

„Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, au mai explicat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Ei au mai afirmat că pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Candidaţii surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online).

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii:

  • susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).

În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie va publica subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.


Apreciază
Distribuie