Bani europeni în pericol de a fi pierduți, din lipsă de semnături pentru reabilitarea termică
foto: zf.ro
Reabilitarea termică a patru blocuri din Făgăraș, cu ajutorul unor fonduri europene nu poate începe din cauza lipsei unor semnături ale proprietarilor apartamentelor.
Primarul Gheorghe Sucaciu a semnat, la Alba Iulia, în luna februarie a acestui an, un contract de finanțare în acest sens, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. Instituția pe care o conduce a vrut să demareze licitația pentru achiziția proiectării și execuția lucrărilor de construire, dar nu poate din cazua lipsei unor semnături.
Procedura nu poate începe decât dacă absolut toți proprietarii locuințelor își dau acordul pentru reabilitarea termică, astfel că Primăria Făgăraș a transmis un comunicat oficial prin care îi invită pe locatari la sediul instituției, pentru a semna documentele necesare.
Este vorba despre cei din blocurile 4, 5 și 6 situate pe strada Câmpului și din blocul 51 A de pe strada Teiului.
Proiectul prevede, printre altele, izolarea termică a pereților exteriori, a zonei de intrare în scară, a ferestrelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, închiderea balcoanelor și dotarea instalațiilor cu noi corpuri de iluminat cu senzori de mișcare.
Din cei peste 6 milioane de lei, 60% sunt nerambursabili, 15% provin din bugetul local, iar un sfert din investiție trebuie suportată de proprietarii locuințelor. Însă Primăria Făgăraș va acoperi toate costurile necesare pentru demararea și finalizarea proiectului, urmând să recupereze, treptat, banii de la beneficiari. Aceștia își pot achita partea în rate, pe parcursul a cinci ani.
Dacă proprietarii locuințelor din blocurile 4, 5 și 6 de pe strada Câmpului și din blocul 51 A de pe strada Teiului, în proporție de 100%, nu își dau acordul pentru începerea reabilitării termice a imobilelor, există riscul ca investiția să nu poată fi realizată.
Totodată, se va pierde finanțarea nerambursabilă, de aproape 3 milioane și jumătate de lei, iar acest lucru ar putea împiedica Primăria Făgăraș să mai acceseze fonduri europene pentru viitoarele proiecte.
„Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea şi modernizarea condominiului, modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor.
Pentru mai multe informații vă rugam să contactați Compartimentul de Implementare Proiecte de Finanțare tel. 0268 211313 int. 138 – Persoană de contact: Laura Mihaiu”, se mai arată în comunicatul Primăriei Făgăraș.