Bărbat mort în incendiu, în Făgăraș. Alte trei persoane au ajuns la spital
ACTUALIZARE
Potrivit ISU Brașov, în subsol erau în total trei persoane, dintre care două persoane au ieșit până la sosirea forțelor de intervenție. Una dintre acestea a refuzat transportul la spital iar cea de a doua persoană a fost transportată constientă la spital.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața de miercuri, 16 iunie, la un bloc din zona Gării, din Făgăraș.
Deoarece de la subsolul imobilului ieșea un fum gros, locatarii i-au chemat pe salvatori, care au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanța.
Când au ajuns echipajele, subsolul era inundat de fum și arderea se manifesta mocnit.
„S-a acționat pentru stingerea incendiului și pentru căutarea și salvarea unei persoane surprinsă de incendiu în subsol. Persoana a fost scoasa de către echipajele de pompieri. Aceasta era inconștienta și s-a început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare de către personalul medical. Din păcate, bărbatul în vârstă de 34 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat”, a explicat maiorul Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov.
După ce au fost sesizați despre incident, polițiștii au început cercetările în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incendiul, a declarat agentul principal de poliție Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.