Bătaie pe câmp, în drum spre stână
Un bărbat de 48 de ani din Hălmeag a fost bătut de un consătean de-al său, în timp ce se ducea spre stână. P. E. domiciliază în comuna Şercaia, satul Hălmeag.
Vineri după-masă a luat o bătaie pe câmp, în timp ce se deplasa dinspre Hălmeag spre stâna pe care o administrează. Agresorul este un consătean de-al său, pe nume S. L., pe care l-a întâlnit pe câmp.
Cei doi au avut iniţial câteva discuţii contradictorii. Acestea s-au finalizat cu agresiuni asupra hălmăgeanului. Băiatul care l-a luat la bătaie are 24 de ani. Victima a fost transportată la spitalul din Făgăraş pentru îngrijiri medicale, însă nu a rămas internata.
Tânărul care l-a agresat va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de ,,loviri şi alte violenţe”.
(Cristina Cornilă)