Bienala Albastră ajunge și în Cetatea Făgăraș
Artele vizuale care și-au stabilit reședința la Brașov vreme de o lună, între 1 octombrie – 5 noiembrie 2023, și au transformat orașul într-o imensă galerie de artă, vor ajunge și în Cetatea Făgăraș.
Expoziția artiștilor participanți va fi vernisată duminică, 8 octombrie 2023, de la ora 16:00, în noile ateliere ale Cetății Făgăraș. Iar de la 16:30 va avea loc recitalul cameral al Ansamblului „Trio elegance” în Sala Tronului. Intrarea este liberă!
După doi ani și două ediții anterioare, Bienala Albastră a revenit cu noi experiențe artistice și noi spații de expunere, cu peste o mie de opere artistice realizate de 400 de artiști din țară și din străinătate, dispuse în 24 de locuri din Brașov și din zona metropolitană.
BIENALA INTERNAȚIONALĂ DE ARTĂ VIZUALĂ BRAȘOV 2023 – OXIMORON, ediția a III-a, este un proiect al Asociației Culturale Artessentia, finanțat de Consiliul Județean Brașov și cofinanțat de Primăria Municipiului Braşov.
Parteneri: Muzeul Țării Făgărașului și Casa de Cultură Făgăraș.