„Bilet de iertare” și „Singură la nunta mea”, azi la Casa de Cultură

Un scurtmetraj și un lungmetraj pot fi vizionate vineri, 15 noiembrie, de la ora 19, în Făgăraș.

„Bilet de iertare” marchează debutul regizoral al Alinei Șerban –  dramaturgă, actriță, regizoare și câștigătoare a numeroase premii internaționale.

Absolventă a UNATC, Royal Academy of Dramatic Art Londra, New York University, a participat la Festivalul de Film de la Cannes în 2018 cu “Singură la nunta mea”, primul ei rol principal într-un lungmetraj.

Bilet de iertare” este bazat pe o poveste reală din anii 1800, în vremea sclaviei romilor în Țările Române. Este prezentată povestea unui sclav rom al cărui destin stă sub semnul iubirii a două mame – mama sclavă, cea care l-a născut, și cealaltă, mama boieroaică a cărui proprietate este și care îl iubește ca pe propriul ei fiu.

Termenul de „iertare” era folosit în timpul robiei romilor și semnifica eliberarea sclavului rom, care era „iertat” de robie.

Durată: 17 minute

Stand-up
Monumente funerare
Mara Mares_parlamentare 2024
Go Pro Infrastructure
Reno Depo

Singură la nunta mea” este o comedie revigorantă despre emancipare, despre spargerea tiparelor, având ca protagonistă o femeie de origine romă, care în ciuda tuturor circumstanțelor și a luptelor pe care le duce nu încetează să pună iubirea pe primul loc în călătoria ei spre o viață mai bună.

Durată: 110 minute

Proiecția celor două filme se va face în prezența regizoarei Alina Șerban.

Intrarea la eveniment este liberă.


Apreciază
Distribuie