Brașovul a rămas fără urgențe oftalmologice. Cazurile grave sunt trimise la București, din cauza lipsei de medici

foto: Facebook/SCJUBV

Centrul țării a rămas fără urgențe oftalmologice. Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov nu mai acoperă gărzi pe partea de oftalmologie din 24 decembrie 2023, din cauza lipsei de personal. Pacienții care se prezintă la urgențe sunt directionați către București, cel mai apropiat centru în care un medic de specialitate poate prelua cazul, potrivit Europa FM.

Una dintre cele mai importante urgențe medico-chirurgicale, cea oftalmologică, nu mai poate fi preluată în spitalele din Brașov. Serviciul de urgență a fost desființat începând cu 24 decembrie, din cauza lipsei de personal.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Brașov, doar doi medici specialiști se mai pot ocupa de pacienți pe această zonă, drept urmare, gărzile de oftalmologie au devenit inexistente. La serviciul de urgență din Brașov apelau până acum și pacienți din alte județe, precum Covasna sau Harghita.

Acum, toți pacienții care vin la Brașov, cu urgențe oftalmologice, sunt redirecționați către București, cel mai apropiat centru în care aceștia pot primi îngrijiri în regim de urgență.

Reprezentanții Spitalului Județean Brașov spun că situația este fără precedent și că s-au făcut demersuri către DSP și către alte unități sanitare, în încercarea de a completa lista de gardă cu alți medici, inclusiv din sistemul privat. Până la acest moment însă, solicitările au rămas fără răspuns.


Apreciază
Distribuie