Brașovul, în Cartea Recordurilor
Brașovul a stabilit un record mondial, duminică, 22 aprilie, în anul Centenarului.
3320 de persoane, potrivit organizatorilor, au alcătuit un lanț și au citit câte o propoziție din romanul „Desculț” al lui Zaharia Stancu pentru a intra în Cartea Recordurilor (Guinness Book).
Participanții au fost nevoiți să respecte cu stricteţe două reguli: să citească cursiv și pauza dintre cititori nu trebuia să depășească zece secunde. Între aceștia s-au aflat și cel puțin 10 făgărășeni, entuziasmați de evenimentul care va rămâne în istorie.
Brașovenii au reușit să doboare recordul deținut de India, cu un număr de 3.071 de oameni care s-au strâns într-o bibliotecă în urmă cu trei ani.
Cititoarea cu numărul 3072 este Daniela Stroie, din Predeal, care a declarat că acest record aparține în egală măsură, tuturor celor care au ales să participe la această tentativă, scrie brasovmetropolitan.ro
Evenimentul din Piața Sfatului nu a fost lipsit de emoții. Din cauza căldurii, la un moment dat, numărul participanților s-a diminuat și existau îndoieli că acțiunea va avea succes. Spre seară, însă, oamenii s-au mobilizat și au reușit să realizeze ce părea imposibil.
„Vă mulţumim tuturor, fără voi nu am fi reuşit. Fiecare participant, sponsor, partener, voluntar si organizator a contribuit la acest eveniment. Urmează să trimitem toate dovezile la Guinness Book şi să aşteptăm rezultatul.
Împreună intrăm în Cartea Recordurilor!!! Aţi fost minunaţi! Prin iubirea pentru cărţi şi lectură am reuşit”, transmit organizatorii Alexandru R. Crețu și Andrea D. Andrei.
Pentru a deveni oficial, recordul trebuie omologat de o comisie a Guinness Book. Procedura este una anevoioasă, uneori poate dura chiar și un an de zile.