Bugetare participativă – a doua ediție în Făgăraș
Primăria Făgăraș organizează prima dezbatere publică pentru stabilirea regulamentului pe anul 2020 în cadrul procesului de bugetare participativă. Cetățenii sunt invitați să participe la întâlnire, vineri, 31 ianuarie, începând cu ora 18.00, în sala de ședințe a instituției.
Cei interesați pot depune propuneri, sugestii și amendamente referitoare la regulament, până în 31 ianuarie, la Compartimentul Implementare Proiecte – luni – joi, orele 8-16 și vineri, 8-14 – sau prin e-mail la adresa: secretariat@primaria-fagaras.ro.
Cea de-a doua dezbatere publică se va desfășura în 6 februarie, ora 18.
7% din bugetul secțiunii de dezvoltare a Municipiului Făgăraș vor fi alocate pentru Bugetarea participativă 2020. Suma maximă pentru fiecare proiect propus de cetățeni crește la 15.000 de euro, față de anul 2019 când a fost de 10.000 de euro.
Anul trecut, șase proiecte au fost declarate câștigătoare, iar patru au fost finalizate în primele patru luni ale perioadei de implementare. Este vorba despre un spațiu de joacă la creșa „Mămăruța”, un spațiu multifuncțional la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”, drumul spre str. Belvedere a fost reabilitat, iar scările unui imobil din centrul orașului au fost reconstruite.
Alte două proiecte urmează să fie finalizate în curând, potrivit comunicatului de presă al Primăriei.
Procesul de Bugetare participativă urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii prin implicarea cetăţenilor, aceștia hotărând cum să fie utilizată o parte din taxele și impozitele pe care le plătesc.