Bugetul local, buget de austeritate
Bani puţini, nevoi multe. Vineri, 13 februarie a fost o zi cu ghinion pentru instituţiile subordonate Consiliului Local. A fost votat bugetul oraşului, iar consilierii au tăiat din banii pentru salubritate, instituţiile de învăţământ, spital sau manifestări culturale.
Din acest ani, banii vin direct de la Guvern, ceea ce a dus la un dezechilibru major și a lăsat municipiul cu un minus de peste patru milioane de lei, faţă de sumele anului precedent.
Ba mai mult, Consiliile Judeţene nu mai au dreptul să aloce fonduri către localităţile din judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale.
Consilierii locali au fost nevoiţi să repartizeze sumele pe cele mai importante capitole care să asigure funcţionarea oraşului şi a principalelor structuri ale administraţiei. Banii din vistieria locală au fost împărţiţi pentru iluminat public, reparaţii curente la drumuri şi pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Au fost menţinute sumele pentru subvenţia transportului pentru persoanele vârstnice şi pentru asigurarea hranei celor 120 de săraci care mănâncă zilnic la Cantina Socială.
În bugetul oraşului se află totodată sume cu destinaţie directă pentru plata salariilor personalului din învăţământ şi sănătate, pentru funcţionarea instituţiilor şcolare, precum şi pentru plata asistenţilor persoanelor cu handicap.
Bugetul local a fost votat de 15 dintre cei 18 consilieri locali prezenţi la şedinţă. S-au abţinut de la vot preşedintele de şedinţă Marius Solomon, Ion Bogdan şi Marius Sava.