Burse pentru elevii pasionați de geografie, biologie, ecologie și protecția mediului

Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) împreună Fundația Conservation Carpathia anunță cu bucurie lansarea celei de-a treia ediții a Fondului  de Burse Carpathia, un program dedicat susținerii tinerilor pasionați de științele naturii (geografie, biologie, ecologie și protecția mediului) din Țara Făgărașului.

Ce este Fondul Carpathia?

Fondul Carpathia reprezintă un program anual ce oferă granturi nerambursabile și burse grupurilor de inițiativă și elevilor din comunitățile din Țara Făgărașului. Scopul programului, susținut de Fundația Conservation Carpathia, este acela de a spori interesul pentru protecția naturii și de a îmbunătăți calitatea vieții în regiunea Țara Făgărașului, prin sprijinirea inițiativelor din domeniul educației.

Prin Fondul de Burse Carpathia, componentă a programului de finanțare, FCTF și Fundația Conservation Carpathia își propun să descopere și să susțină elevii care excelează în mediul școlar și care prezintă interes pentru domeniile care fac parte din conservarea biodiversității și ecologie. De asemenea prin acest program, dorim să încurajăm viitoarele generații de lideri în domeniul conservării naturii.

FONDUL DE BURSE CARPATHIA – CINE POATE APLICA ȘI CARE ESTE PROCESUL?

„Sunt un norocos că am beneficiat de această bursă. Am avut mari emoții când m-am înscris în programul Bursele Carpathia, dar a fost și rămâne cea mai frumoasă experiență. Mi-aș dori din tot sufletul să particip și anul următor. Mulțumesc pentru această oportunitate!!” – Roth Andreas – Școala Gimnazială Racovița

„Bursa aceasta m-a ajutat foarte mult să-mi îndeplinesc un vis MARE și anume acela de a-mi planta pomi fructiferi în TOATĂ grădina mea. Să fiu bursier Carpathia a fost pentru mine o experiență benefică care m-a ambiționat foarte mult spre a învăța foarte bine, a citi și a-mi îmbogăți cunoștințele la biologie și geografie și nu numai.” – Roberto Oancea – Școala Gimnazială Recea

Elevii din clasele a VII-a din școlile din Șinca Nouă, Șinca Veche, Drăguș, Viștea, Sâmbăta de Sus, Lisa, Ucea, Hârseni, Recea, Arpașu de Jos, Porumbacu de jos, Avrig, Cârțișoara, Turnu Roșu, Racoviță, Cârța și Tălmaciu, precum și bursieri din ediția anterioară a fondului de burse au șansa să obțină o bursă în ediția din 2024. Pentru a fi eligibili, elevii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Să aibă rezultate deosebite la geografie și biologie (media anului anterior la aceste discipline să fie peste 8,00).

  • Să aibă o medie generală pe anul anterior mai mare de 8,00.

  • Să fi luat parte la  activități școlare și extrașcolare și să prezinte dovada implicării prin documente justificative.

  • Să participe la toate etapele de selecție ale acestui fond de burse.

Valoarea totală a bursei este de 2.500 lei/an și va fi acordată în 2 tranșe: prima tranșă (1.250 lei) la începutul lunii decembrie 2024 și a doua (1.250 lei) la începutul lunii aprilie 2025. Bursa va fi virată doar într-un cont bancar. De asemenea, bursierii beneficiază și de o experiență de învățare de 3 zile la Centrul de Activități și Explorarea Naturii Richita din Sătic, județul Argeș și au posibilitatea de a intra în programul DofE România: The Duke of Edinburgh’s Internațional Award.

Bursele vor fi acordate unui număr de 20 de elevi, selectați în urma procesului de jurizare de către echipa formată din membrii FCTF și cei ai Fundației Conservation Carpathia, precum și de către specialiști în ecologie  și protecția mediului.

Elevii care doresc să ia parte la ediția Fondului de Burse Carpathia 2024 au timp să se înscrie în procesul de selecție până la data de 16.10.2024. În urma selecției, cei 20 câștigători vor fi notificați prin apel telefonic, iar lista cu aceștia va fi publicată pe site-ul Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

CALENDAR BURSELE CARPATHIA 2024

23.09.2024

Lansarea Fondului de burse 3.0

23.09.2024 -07.10.2024

Promovare în școlile țintă

23.09.2024 – 16.10.2024

Perioadă de înscriere

19.10.2024

Activități în natură la Sebes pentru aplicanți eligibili la bursă

20.10.2024

Activități în natură la Racovita pentru aplicanți eligibili la bursă

17.10.2024 – 06.11.2024

Selecție, interviuri și jurizare

08.11.2024

Anunțare câștigători

11.11.2024 – 19.11.2024

Semnarea contractelor


Apreciază
Distribuie