Cadavrul unui copil înecat descoperit în Olt
Cadavrul unuia dintre copiii înecaţi în Olt a fost descoperit duminică. Ieri dimineaţă dispeceratul I.P.J. Braşov a fost sesizat că în vegetația din albia Oltului, în dreptul comunei Feldioara, la o distanţă de aproximativ 200 metri de staţia de epurare, a fost găsit cadavrul unui copil.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și în urma cercetărilor efectuate s-a identificat persoana decedată. Era minor de 10 ani din satul Araci, județul Covasna, dat dispărut săptămâna trecută. După efectuarea cercetării la faţa locului, trupul copilului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Feldioara, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.
La începutul săptămânii trecute doi băieţi de 10, respectiv 11 ani au fost luaţi de apele râului Olt, în timp ce se aflau la scăldat în zona localităţii covăsnene Araci.