Campioana de pe banca de rezerve
Antrenoarea Maria Ciulei
În spatele unor rezultate remarcabile, cum ar fi titluri mondiale, europene sau naţionale, stau oameni care muncesc în tăcere, care nu ridică cupe în faţa camerelor de filmat, dar pentru care depun eforturi considerabile.
Unul dintre aceştia este Maria Ciulei, fostă antrenoare de fete la CSŞ Făgăraş, şi cea care a dat handbalului feminin românesc cele mai bune jucătoare din lume, printre care şi câteva făgărăşence.
După 15 ani fără rezultate, echipa de junioare a României a pus mâna pe titlul mondial în Macedonia, când România a învins în finală Germania cu scorul 32 – 21. Patru jucătoare din lotul naţional sunt produsul muncii antrenoarei Mariei Ciulei (64 de ani): portarul Isabela Roşca, Alina Ilie (inter dreapta), Iulia Andrei (inter stânga) şi Oana Bucă (inter dreapta şi inter stânga).
Printre puţinii jurnalişti care au scris despre „oamenii din spatele medaliilor” este şi Marian Ursescu, reporter pentru Gazeta Sporturilor. La câteva zile după ce lotul naţional feminin ajungea pe primul loc mondial, acesta scria următoarele: „Maria Ciulei antrenează copii de când se ştie. A început la Făgăraş, acolo unde a descoperit-o pe Liliana Ţopea, interul care a câștigat de trei ori Liga Campionilor cu Hypo Viena şi o dată cu TV Lutzellinden (Germania, n.r.)”.
Cine este Maria Ciulei?
Maria Ciulei şi-a început cariera ca profesoară de sport la Şcoala de Chimie din cartierul Combinat în anii 1973-1977. A lăsat catedra pentru banca de rezerve, pentru că din 1977 a devenit antrenoare de handbal feminin la CSŞ Făgăraş până în 1983, când a placat la Râmnicu Vâlcea, oraşul care respiră handbal.
La Făgăraş a avut parte de copii talentaţi, cum ar fi Dana Timofte, Liliana Ţopea, Rita Kessler, Elena Iepure, Ramona Greavu, Gerlinde Ciuta, Corina Dudiţă, Ingrid Schiller sau Kati Pfeiffer, multe dintre ele cu rezultate remarcabile pentru Nitramonia.
„Cu câteva dintre ele am câştigat în 1982 locul I la Buzău cu echipa de junioare II, fiind prima noastră participare. Apoi, un an mai târziu, ne-am calificat la Turneul Final al diviziei şcolare de la Vâlcea, unde am obţinut locul V, la golaveraj în faţa Sibiului. Cele opt echipe de la turneu au primit un cantonament gratuit la Bistriţa Năsăud, drept recompensă”, a spus Maria Ciulei.
Acest cantonament va văduvi Făgăraşul de cea mai bună antrenoare de fete, pentru că echipa din Vâlcea, astăzi Oltchim Râmnicu Vâlcea, o transferă ca antrenor secund şi profesor la Şcoala Nr. 9, împreună cu Liliana Ţopea. „Pe Liliana au transferat-o direct din cantonament cu tot cu familie. Îmi aduc aminte că le-au dat casă şi serviciu la Vâlcea, iar de atunci locuiesc acolo”, a povestit antrenoarea.
Palmaresul Mariei Ciulei
Ca şi antrenor secund la Chimistul Vâlcea, antrenor principal fiind renumitul Constantin Popescu, Maria Ciulei a câştigat cupa IHF (Federaţiei Internaţionale de Handbal, n.r.). „Ultimul meci a fost cu Germania în 1984, şi tot atunci am obţinut şi Cupa României, finala jucându-se la Cluj. În 1985 am obţinut Supercupa Europei, într-un meci disputat în Jugoslavia, la Varaşdin”, a detaliat antrenoarea.
La echipa Chimistul Râmnicu Vâlcea (astăzi Oltchim Râmnicu Vâlcea), Maria Ciulei a format un centru de copii şi juniori. În 1984-1985, echipa a obţinut locul II cu junioarele II, iar în 1988, în Divizia Şcolară, Maria Ciulei reuşeşte să obţină titlul naţional cu trei jucătoare în lotul naţional de juniori.
Printre campioanele care i-au trecut prin sala de sport se numără multe nume care au jucat pentru România. Un exemplu grăitor este Carmen Niţescu, pe care a pregătit-o din clasa I şi care a jucat la Campionatul Mondial din Brazilia din 1995.
Maria Ciulei speră să descopere noi talente pe viitor, chiar dacă s-a pensionat din 2008. Ea a trecut la Şcoala particulară a Mariei Torok. Acum îşi pune speranţe în generaţia 2002-2003, pe care o antrenează, cu care a câștigat titlul naţional la junioare V. „Nu am avut niciodată o fetiţă mai talentată decât cea pe care o am acum, Alicia Gogîrlă, fiica Simonei Gogîrlă, fosta internaţională. O să-şi întreacă mama în performanţe, vă asigur”, a încheiat Maria Ciulei.
În numărul următor veţi putea citi despre activitatea fotbalistică a soţului ei, făgărăşeanul Emil Ioan Ciulei, care a pregătit sportivi care au jucat şi încă sunt în activitate la echipe titrate din ţară şi din Europa, dar care a activat şi în cadrul clubului Nitramonia şi Utilajul Upruc.
(Alexandru Socaciu)