Cardinalii au început prima reuniune de pregătire a conclavului de alegere a papei

Cardinali din întreaga lume catolică s-au adunat luni, la Vatican, pentru prima reuniune de pregătire a conclavului care îl va alege pe noul papă, pe fondul încă al ecourilor deciziei lui Benedict al XVI-lea de a se retrage şi în contextul scandalurilor care afectează Vaticanul, relatează AP, citată de Agerpres. Reuniunea se desfăşoară în Aula Nouă a Sinodului, în complexul Aulei Paul al VI-lea, locul audienţelor publice ale papei în timpul iernii şi în zilele ploioase.

Sosirea cardinalilor a fost întâmpinată ca a unor vedete, echipe de televiziune agitându-se în jurul lor şi oamenii de ordine fiind nevoiţi să le croiască drum prin mulţime. Tema principală a reuniunii este stabilirea datei conclavului şi a procedurilor de pregătire a lui, inclusiv închiderea Capelei Sixtine pentru vizitatori şi verificarea încăperilor pentru depistarea eventualelor dispozitive de ascultare, astfel încât secretul discuţiilor între cardinali să fie păstrat.

Stihl
Go Pro Infrastructure
Zambete la cafea - Maria Visu
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Amanet King Onix
Florian Shaorma

Este însă posibil ca data conclavului să nu fie convenită luni. (sursa jurnalul.ro)


Apreciază
Distribuie