Care este firma care a câştigat licitaţia pentru Drumul Ruşinii
CNADNR a atribuit contractul pentru reabilitarea Drumului Ruşinii. Dintre cele opt firme de construcţii participante la licitaţie, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic s-a dovedit a fi cea a societăţii braşovene Eurostrada.
Aceasta a oferit un preţ de 6,8 milioane de lei, fără TVA pentru a executa lucrările pe cei 17 km din totalul de 24 de km ai acestei şosele. Reparaţiile se numesc ,,reciclare in situ”, adică o reabilitare care să ţină circa 2 ani, după care se va face o modernizare totală.
Eurostrada va avea misiunea de a recicla cu lianţi hidraulici carosabilul existent, iar apoi de a turna un strat de asfalt de 8 cm şi peste acesta un strat de protecţie din şlam dublu, scrie bzb.ro. Restul porţiunilor de şosea sunt pe raza localităţilor, iar anii trecuţi pe aceste tronsoane s-au executat lucrări de reabilitare.
De la data semnării contractului, constructorul va avea timp trei luni şi jumătate pentru a finaliza lucrarea.
Între timp, în iunie, CNADNR a lansat o licitaţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea modernizării complete a acestei şosele. Costul SF-ului a fost estimat la suma de 550.000 de lei, fără TVA, iar câştigătorul licitaţiei va avea timp cinci luni ca să îl realizeze.