Carpaţi Berivoi scoate un egal cu emoţii

Carpaţi Berivoi a avut sâmbătă, 20 septembrie, un meci de care-pe-care, dacă este să ne luăm după tabela de marcaj de la finalul jocului de campionat. Elevii lui Dan Brătescu au încheiat la egalitate, 2-2, cu Înfrăţirea Agromec Hărman, la capătul unui meci în care putea câştiga fiecare.

,,A fost un meci foarte dificil datorită faptului că echipa de la Hărman este una foarte tânără. Noi ne-am luat toate măsurile de precauţie pentru a nu lua goluri pe teren propriu. Am dominat prima repriză, ei nu au reuşit să-şi creeze vreo ocazie de gol. După primele 20 de minute am marcat prin Marius Neamţu primul gol, iar la pauză a fost 1-0 pentru noi”, spune antrenorul de la Carpaţi Berivoi, Dan Brătescu.

Repriza a doua a aparţinut celor din Hărman. Ieşiţi de la vestiare mult mai motivaţi, jucătorii de la Înfrăţirea au marcat două goluri succesive, aşteptând fluierul final şi adjudecarea celor trei puncte puse în joc. Salvarea de la Berivoi s-a numit Marius Neamţu. El a egalat în minutul 80 printr-un şut plasat din careu.

Monumente funerare
Mara Mares_parlamentare 2024
Go Pro Infrastructure
Stand-up
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Zambete la cafea - Maria Visu

Graţie acestei reuşite, Carpaţi Berivoi repetă istoria de anul trecut, când pe acelaşi teren se înregistra acelaşi scor, cu aceeaşi formaţie.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie