Casa cu artişti de la Boholţ
7 artişti plastici din România se află la această oră în plin proces de creaţie în tabăra artistică de la Boholţ. Cei mai mulţi dintre ei, patru la număr, sunt din Galaţi, unul este din Bucureşti, unul din Iaşi şi unul din Târgovişte.
Anul acesta casa boholţeanului Vasile Joantă este pentru a treia oară sediul taberei de pictură şi sculptură din inima Transilvaniei. Proprietarul casei mărturiseşte că este consumator de artă, nu şi producător. Se consideră chiar şi colecţionar de lucrări artistice. A absolvit ingineria şi teologia şi n-a pictat sau sculptat niciodată în viaţa SA. Este directorul unei fabrici de bere din judeţul Galaţi. Organizează această tabără la Boholţ pentru a scoate în evidenţă localitatea.
Artiştii veniţi aici creează de regulă lucrări după peisajele şi oamenii locului. Marţi, în 24 iunie, toate lucrările făcute în tabără vor fi expuse la Muzeul ,,Valeriu Literat” din Făgăraş.
Vernisajul expoziţiei este programat pentru ora 18.00. Apoi, sculpturile şi picturile rămân în patrimoniul colecţionarului Joantă. Acesta, ca în fiecare an, le expune în diferite oraşe din ţară (în muzee şi galerii de artă) şi le tipăreşte într-un catalog.
(Cristina Cornilă)