Scenete în limba engleză la „Doamna Stanca”
Colegiul Naţional „Doamna Stanca” a găzduit vineri, 9 mai, tradiţionalul concurs interliceal de scenete în
Colegiul Naţional „Doamna Stanca” a găzduit vineri, 9 mai, tradiţionalul concurs interliceal de scenete în
Fizicienii ţării şi-au dat întâlnire în centrul României. Zeci de cadre didactice din toată ţara
Piesele din muzeul ,,Valeriu Literat” sunt solicitate de alte instituţii de prin ţară pentru a
Generaţia 1974 de la Colegiul „Aurel Vijoli” din Făgăraş se va reuni pe 30 mai,
Astăzi este ziua Europei, iar drapelul care simbolizează Uniunea Europeană a fost creat de un
Nu pot vedea, dar vizitează muzee! De când Muzeul Făgăraşului are aparate audio-guide, până şi
Alteţa Sa Regală, Principele Radu Duda, îşi va lansa două volume la Făgăraş. Se va
Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, originar din localitatea făgărăşeană Sâmbăta de Sus, a primit
Astăzi se împlinesc 7 ani de la dispariţia scriitorului făgărăşean Octavian Paler. Reputatul publicist a
Fizica aşează Făgăraşul pe lista localităţilor din România care organizează simpozioane pe acestă temă. În
Monumentul rezistenţei anticomuniste din Ţara Făgăraşului începe să prindă contur. Amplasat în partea dreaptă a
Unul dintre membrii fondatori ai grupului Anatoly din Braşov, grup calificat în finala show-ului „Românii