200 de semnături strânse în două ore
In doar doua ore liberalii din Fagaras au strans peste 200 de semnaturi de sustinere
In doar doua ore liberalii din Fagaras au strans peste 200 de semnaturi de sustinere
La 1 mai a fost declanşată campania de strângere de semnături pentru interzicerea accesului TIR-urilor
Astăzi, la ora 12.00, va începe şedinţa ordinară a Consiliului Local aferentă lunii mai. De
Consilierul local Cristian Urs, împreună cu alţi colegi din PNL Făgăraş, va demara o campanie
Preşedintele Consiliului Judeţean Brașov, Aristotel Căncescu, a anunțat, într-o conferință de presă, că anul viitor
Făgărăşenii plătesc rovinietă degeaba! Ministerul Transporturilor nu vrea să preia tronsonul din DN1 care străbate
Şansele ca Făgăraşul să mai aibă în viitorul apropiat o şosea de centură sunt aproape
Peste aproximativ o lună, 500 de milioane de europeni vor putea să își aleagă reprezentanții
În mai, împreună cu alţi 400 de milioane de europeni, vei alege deputaţii Parlamentului European.
Deputat Daniel Zamfir: ,,Am ajuns să propunem această soluţie extremă Consiliului Local Făgăraş şi locuitorilor
Deputatul Zamfir consideră că centura Făgăraşului nu este finanţată, pentru că liberalii au ieşit de
Uite centura, nu e centura! Aşa s-a jucat Ministerul Transporturilor cu varianta ocolitoare a municipiului