SMURD-ul, fără un moment de respiro
Ziua şi intervenţia sau chiar intervenţiile! Aşa a decurs un an din viaţa pompierilor făgărăşeni,
Ziua şi intervenţia sau chiar intervenţiile! Aşa a decurs un an din viaţa pompierilor făgărăşeni,
Doi boschetari din Făgăraş îşi dorm somnul de veci pe mesele de la morga spitalului
Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Braşov are de luni, 21 ianuarie, o nouă conducere.
Cei 9 judecători ai instanţei făgărăşene au avut un an aglomerat în 2013 şi au
Doi făgărăşeni au întrecut culmea tupeului! S-au dus la magazin, s-au aprovizionat cu tot ce
Vechi de peste 40 de ani, cele două lifturi ale spitalului municipal trebuie înlocuite. Sunt
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Brașov (CJPC) are de câteva zile un nou director. Este
Un interlop făgărăşean a terorizat o familie de rromi din satul Voila pentru o datorie
Până la finalul acestui an sunt şanse să avem o nouă stradă pietonală în Făgăraş.
Proprietarii unei case de pe strada Nicovalei din cartierul Meltea s-au trezit în plină noapte
Se zice că oltenii sunt făcuţi să meargă cu metroul (despre care ei cred că-i
De astăzi Făgăraşul este monitorizat video. Sistemul, care cuprinde 24 de camere amplasate în diferite