Ce se poarta

Impletitura-de-epoca-2În orice anotimp, dar mai ales vara, în orice moment al zilei şi cu orice ocazie se poartă coafurile împletite. Au revenit în tendinţe de ceva vreme şi îşi menţin poziţia datorită farmecului lor.
Sezonul cald vine cu o gamă largă de opţiuni, de la împletituri simple într-o parte şi cozi clasice, la răsuciri complexe.
Geta Cîrneciu de la Salonul G-Style ne prezintă câteva stiluri de împletituri şi ne spune cui i se potrivesc cel mai bine.

Cristina Lascu: Cât timp îţi ia să realizezi o astfel de coafură?
Geta Cîrneciu: Depinde în primul rând de complexitate şi de lungimea părului. Desigur, contează şi dexteritatea celui care o realizează.

C.L.: Cât de solicitată este această coafură şi pentru ce fel de evenimente este potrivită?
G.C.: Împletiturile se poartă atât casual cât şi la ocazii speciale. Dacă v-aţi săturat de banala „coadă de cal”, ele reprezintă soluţia ideală pentru diverse situaţii. În plus, genul acesta de coafură nu trebuie să fie perfectă. Pe de altă parte, până şi vedetele internaţionale apar de multe ori cu împletituri elegante pe covorul roşu. Chiar şi miresele pot să le ia în calcul.

C.L.: Ce lungime şi ce textură ar trebui să aibă părul pentru a se preta unei astfel de coafuri?
G.C.: Împletiturile pot fi create pe păr mediu sau lung şi pe toate texturile de păr, de la drept la creţ, rezultatele fiind fabuloase. Coafura finală nu trebuie să fie foarte netedă, la un volum lejer firele rebele oferă o vibraţie tinerească look-ului. Dacă aveţi părul des, coada va arăta excelent iar pentru un păr nu foarte bogat recomand să se împletească odată cu părul o eşarfă colorată.

Reno Depo
Go Pro Infrastructure
Stihl
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Monumente funerare

impletituri-spicusorC.L.: Căror femei li se potrivesc aceste împletituri?
G.C.: Femeile active, îndrăzneţe pot încerca o coadă spic sau chiar două, genul romantic ar putea alege coroniţa împletită din propriul păr, tipului boho-chic i se potriveşte coada împletită în patru purtată într-o parte iar pentru genul office e potrivit cocul făcut din mai multe cozi subţiri împletite.

C.L.: Te rog să ne prezinţi câteva stiluri de coafuri împletite care se poartă în acest an
G.C.: Împletiturile arată uimitor şi pot fi obţinute rapid, odată ce stăpâneşti tehnicile. Secretul constă în a alege corect, în funcţie de context şi de personalitate. Puteţi încerca diferite tipuri de împletituri: în patru, în cinci, spic, sau împletitura clasică în trei.
Stilul bentiţă se potriveşte la orice outfit şi conferă volum părului. Coada împletită pe o parte e soluţia ideală de a “masca” un breton de care v-aţi plictisit sau pentru a obţine o coafură libertină de zi, sau una elegantă, de seară. Împletitura va încadra fruntea asemenea unei bentiţe, iar părul poate fi lăsat liber sau strâns.
12Pentru o apariţie mai sofisticată alegeţi cocul chignon împletit, care poate fi purtat şi pe o parte.
Printre cele mai în vogă se numără şi împletitura în coadă de peşte, realizată doar din două şuviţe, un stil perfect pentru femeile creative. Cozile suedeze sunt o alegere minunată pentru vacanţe pe malul mării şi ieşiri în natură, dar şi pentru un look elegant de seară.
Împletitura franţuzească (spic) este versatilă şi poate fi purtată la multe ocazii, deoarece oferă un aer sofisticat, dar lejer în acelaşi timp.
Împletitura cascadă e perfectă atât pentru serviciu, cât şi pentru o ieşire în oraş, la o ţinută romantică şi feminină.
Un model care atrage cu siguranţă toate privirile este labirintul împletiturilor la baza gâtului.
Dacă vă doriţi o coafură lejeră şi naturală, alegeţi împletiturile boho-chic, coafură completată armonios cu un accesoriu de păr.
Fie că vorbim despre o simplă împletitură laterală sau despre un coc neglijent cu împletituri, nu este niciun dubiu că aceste coafuri feminine arată senzaţional şi aduc un plus de romantism.

Salonul G-Style
Coafor, manichiură şi cosmetică
Făgăraş, Str. Mihai Viteazu nr. 3
Telefon: 0721397755

cristina.lascu@bunaziuafagaras.info


Apreciază
Distribuie