Cetăţenii simpli mai conştiincioşi decât firmele
Locuitorii Făgăraşului au fost mai conştiincioşi faţă de anul trecut în ce priveşte plata taxelor şi impozitelor locale.
Anul acesta gradul de încasare în ce priveşte persoanele fizice a fost cu 5 procente mai ridicat decât în 2012. La capitolul persoane juridice situaţia stă exact invers: încasările sunt cu 5 procente mai scăzute faţă de anul precedent.
Nivelul de colectare pentru debitele aferente anului 2013, respectiv impozite pe clădiri, terenuri şi autoturisme la persoane fizice este de 74,7%. La persoane juridice nivelul de colectare al debitelor curente este de 58,6%, după cum a declarat Maria Boeriu, şefa Serviciului de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Făgăraş.
(Cristina Cornilă)