Chipul lui Brâncoveanu, pe plicuri şi ştampile!
Municipiul Făgăraş şi comuna Sâmbăta de Sus îl omagiază pe Constantin Brâncoveanu. Marţi, 16 septembrie, se întâmplă la Sâmbăta şi miercuri, 17 septembrie, la Făgăraş.
Comemorara ocrotitoului spiritual al Făgăraşului şi a celui care a ordonat ridicarea Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus se face prin filatelie. Au fost tipărite plicuri omagiale şi au fost confecţionate ştampile la iniţiativa Cercului filatelic din Făgăraş, condus de ing. Remus Popovici.
Toate plicurile obişnuite care pleacă prin poştă de la Sâmbăta de Sus, în data de 16 septembrie, vor purta pe lângă ştampila oficiului poştal şi o ştampilă comemorativă cu inscripţia ,,Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Sâmbăta de Sus. 16.09.2014”. În plus de asta, vor pleca spre mai multe destinaţii din ţară, în special către colecţionari filatelişti, şi câteva plicuri, tipărite în ediţie limitată cu Mănăstirea Brâncoveanu – ctitoria voievodului.
A doua zi, miercuri, 17 septembrie, toate plicurile obişnuite care pleacă de la Făgăraş spre ţară şi străinătate vor fi ştampilate, pe lângă ştampila poştei, şi cu ştampila omagială pe care a fost inscripţionat ,,Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Făgăraş. 17.09.2014”. Şi pentru Făgăraş au fost realizate tot în serie limitată plicuri comemorative, reprezentând Biserica ,,Sfântul Nicolae”, de asemenea ctitorie brâncovenească.
Plicurile şi ştampilele sunt creaţia dr. Ioan Daniliuc, filatelist din Bucureşti, la solicitatea preşedintelui Cercului filatelic Făgăraş, ing. Remus Popovici. ,,În demersul meu am fost ajutat cu sponsorizări de stareţul Mănăstirii Sâmbăta, pr. Ilarion Urs, precum şi de protopopul Făgăraşului, pr. Marcel Dobrea. Le mulţumesc că au fost receptivi la comemorarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, spune Remus Popovici.
Anul acesta, fiind an omagial, Romfilatelia a editat timbre cu motive brâncoveneşti. ,,Sunt trei tirpuri distincte de timbre: unul reprezintă o icoană de la Mănăstirea Hurezi care este ctitoria domnitorului, altul este cu Biserica Sf. Gheorghe Nou din capitală care de asemenea este ctitoria voievodului, iar un al treilea a fost făcut după o gravură realizată după chipul lui Constantin Brâncoveanu. Pe 11 dintre plicurile pe care le-am realizat cu Mănăstirea Sâmbăta şi pe 11 dintre plicurile cu Biserica Sfântul Nicolae apar mărcile emise de Romfilatelia. Restul plicurilor, deşi sunt ştampilate în aceste două zile cu ştampilele omagiale, conţin timbre obişnuite”, mai spune ing. Popovici.
De numele celui care conduce Cercul filateliştilor făgărăşeni se mai leagă şi alte plicuri şi ştampile personalizate. În 2008 au apărut un plic şi o ştampilă cu Cetatea Făgăraşului, iar în 2013 au apărut plicul şi ştampila cu municipiul Făgăraş – la împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a urbei.
(Cristina Cornilă)