Clopot sfinţit la Gura Văii
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe 23 aprilie pe Sfântul Mucenic Gheorghe. Sărbătoarea este trecută în calendare cu roşu, iar rânduiala slujbelor este una mai deosebită, mai ales dacă se întâmplă ca ea să fie în timpul Postului Mare.
Sfântul Gheorghe a fost orfan de tată din cauză că a mărturisit public credinţa creştină deşi politica vremii era contrară cultului creştin. După o carieră militară strălucită ajunge chiar comandant în armata împăratului persecutor Diocleţian. Din această postură va mărturisi, ca şi tatăl său, credinţa în Hristos în faţa împăratului renunţând la toate onorurile primite, motiv pentru care a fost condamnat la moarte prin decapitare, după lungi suferinţe.
Evlavia creştinilor se vede astăzi în numărul mare de biserici şi mănăstiri care îi sunt închinate, precum şi prin numărul însemnat de oameni care îi poartă numele. În Ţara Făgăraşului sunt trei biserici cu hramul Sfântului Gheorghe: la Părău, la Rucăr şi la Seliştat.
La Gura Văii comunitatea locală va asista la sfinţirea clopotului bisericii din sat, marţi, 23 aprilie. Pentru acest eveniment vor fi prezente oficialităţi de la Mitropolia din Sibiu dar şi alţi invitaţi de seamă, spune Gheorghe Lazea, primarul comunei Recea,.
(Alexandru Socaciu)