Concurs de educație financiară cu premii în bani pentru elevii din județul Brașov

foto: ceccar.ro

Prima ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă ia startul joi, 27 aprilie. Etapa județeană de la Brașov va fi organizată în data de 28 aprilie la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”, anunță ISJ.

În județul Brașov există cinci unități școlare cu nivelul liceal care oferă formare inițială pe această calificare:

  • Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș;
  • Colegiul Național „Aprily Lajos” Brașov;
  • Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” Brașov;
  • Liceul „Petru Rareș” Feldioara;
  • Liceul „Sextil Pușcariu” Bran.

Potrivit educațieprivata.ro, CECCAR va premia performanța de la nivel județean astfel:

Premiul I: 700 de lei

Premiul II: 500 de lei

Premiul III: 300 de lei

Mențiune: 200 de lei.

Primii doi clasați la faza județeană se califică în etapa națională, care va avea loc în data de 17 iunie, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București, unde premiile sunt mai mari:

Premiul I: 1.000 de euro

Premiul II:  750 de euro

Premiul III: 500 de euro

Mențiune: 250 de euro.

Competiția este organizată de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, în colaborare cu CECCAR și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București. Concursul, desfășurat la nivel județean și național, se adresează elevilor din clasa a XI-a, liceu, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, din învățământul preuniversitar de stat și particular.


Apreciază
Distribuie