Consulul Norvegiei în vizită la Cincu
Consulul Norvegiei la Bucureşti a vizitat Biserica fortificată de la Cincu. Ataşatul cu probleme culturale al Regatului Norvegiei de la ambasada din Bucureşti a fost însoţit de un ghid şi a poposit la Cincu pe neaşteptate sâmbătă, 5 iulie.
El i-a explicat ghidului Constantin Boghian cine este şi a spus că este foarte interesat de cultura din Transilvania şi că ar dori să viziteze şi biserica fortificată din Cincu. A fost însoţit de un ghid personal, care îi arăta obiectivele din centrul ţării.
A ajuns la ora 10.00 şi a rămas în biserică trei sferturi de ceas. A văzut fiecare colţ din ea, a urcat chiar şi în turn, iar la final a semnat în cartea de oaspeţi, precizează Constantin Boghian, ghidul obiectivului istoric.
Nu este prima vizită inopinantă pe care o face bisericii un vizitator cu notorietate. Cu doi ani în urmă, Constantin Boghian s-a trezit la uşa bisericii cu vărul Regelui Mihai, iar într-o altă zi din acelaşi an l-a avut musafir pe comandantul trupelor de uscat al NATO de la Heidelberg, Germania.
(Cristina Cornilă)