Copii făgărăşeni accidentaţi pe DN1

UPDATE 3:

Un junior de la Civitas a murit aseară în spital, în urma accidentului de circulaţie în care a fost implicat microbuzul în care se afla echipa. Micii fotbalişti de la Civitas au fost implicaţi într-un grav accident, sâmbătă, 13 aprilie, pe DN 1. Copiii veneau dinspre Braşov, de la un meci disputat cu Unirea Tărlungeni, în jurul orei 17.20, când şoferul microbuzului în care se aflau, în vârstă de 54 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a lovit parapetul metalic de pe marginea drumului şi s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul lui de mers.
În microbuz se aflau 9 copii, iar alţi 5 se aflau în maşini personale însoţiţi de părinţi. În zona Dealul Perşanilor, autovehiculul în care erau cei nouă copii s-a răsturnat din cauza neadaptării la condiţiile de mers, carosabilul fiind umed. Toţi micuţii care au avut ghinionul să se afle în microbuz au fost răniţi, fiind transportaţi la spiatelele din Făgăraş şi Braşov. Unul dintre ei a fost foarte grav rănit, astfel că după 24 de ore de spitalizare a decedat. Accidentul s-a produs la km 209, nu departe de Perşani, într-o curbă uşoară la stânga. Micuţii aveau vârste cuprinse între 11 şi 14 ani. La faţa locului au intervenit două echipaje SMURD şi trei ambulanţe.

UPDATE 1: FOTO aici

———————————-

UPDATE 2:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a precizat la câteva ore după producerea accidentului de pe DN1, în care s-a răsturnat un microbuz cu copii, că în mijlocul de transport erau nouă copii, şi nu 14, cum s-a transmis imediat după producerea accidentului

Potrivit ISU, ceilalţi cinci copii se aflau în maşini personale cu părinţii.

Reamintim că sâmbătă, în jurul orei 17,00, pe DN1 Braşov-Sibiu, în zona Dealul Perşanilor, microbuzul în care erau cei nouă copii membri ai echipei de fotbal juniori Nitramonia Făgăraş s-a răsturnat din cauza neadaptării la condiţiile de mers, carosabilul fiind umed. Opt dintre copii au fost răniţi, trei fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, ceilalţi cinci primind îngrijiri la faţa locului.

Accidentul s-a produs la km 209+900 aproape de Perşani într-o curbă uşoară la stânga din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, fiind vorba despre un carosabil umed, afirmă reprezentanţii poliţiei rutiere Braşov. ‘Microbuzul se îndrepta de la Braşov spre Făgăraş. Circulaţia pe DN1 nu a fost întreruptă, dar s-a circulat cu dificultate pe un singur fir”, a precizat  purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, comisarul Cosmin Giosanu.

——————————————————————————————————

Potrivit purtătorului de cuvînt al Insepctoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, în microbuzul care circula dinspre Braşov spre Făgăraş se aflau 14 copii, opt dintre ei fiind răniţi. Copiii au vârste de circa 10 – 13 ani.

„La locul accidentului s-a intervenit cu două echipaje SMURD şi trei ambulanţe. Patru dintre cei opt răniţi, care au avut răni uşoare, excoriaţii, au fost duşi las Spitalul din Făgăraş, doi dintre ei la Spitalul Judeţean Braşov şi doi la Spitalul de Pediatrie Braşov. Din câte am înţeles unul dintre copii este în stare gravă“, a spus Sfreja.

Accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului, în vîrstă de 64 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul lui de mers, potrivit purtătorului de cuvînt al Poliţiei Braşov, Cosmin Giosanu.

Tot astăzi, în jurul orei 09.00, un alt microbuz s-a răsturnat pe DN1, dar lîngă Predeal, dar nu s-a soldat cu victime. Circulaţia pe DN1, în apropeire de localitatea Predeal a fost blictime, blocată parţial, circulîndu-se pe un singur fir, după autoutilitara de marfă s-a răsturnat pe carosabil. „Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, iar într-o curbă, autoutilitara s-a răsturnat pe carosabil. Nu era încărcată cu marfă şi nu au rezultat victime. Circulaţia nu a fost blocată şi nu s-au format coloane de maşini, ci s-a circulat alternativ pe un singur fir“, a spus Giosanu.

Încă un microbuz răsturnat sâmbătă pe DN 1

În această dimineaţă, pe DN1, între Braşov-Predeal, traficul a fost blocat din cauza unui incident rutier. În jurul orelor 9.00, un microbuz s-a răsturnat pe şosea, la kilometrul 150+100 de metri, după ce şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic. Din fericire nu au existat victime. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând cu ora 10.00, traficul rutier a fost reluat pe DN1.


Apreciază
Distribuie