Criminalul femeii din Racovița și-a recunscut fapta. El are 21 de ani și este din Porumbacu de Jos

Criminalul femeii din Racovița și-a recunscut fapta în timpul audierilor de vineri, potrivit polițiștilor sibieni. El are 21 de ani și este din Porumbacu de Jos. Femeia a fost bătută și i-au fost furate mai multe bunuri, printre care și un card bancar.

Tânărul a fost prins la scurt timp după ce polițiștii au găsit cadavrul femeii de 69 de ani într-o anexă a locuinței sale, în urma unui apel la 112 efectuat de verișoara victimei. Syspectul a fost reținut după ce a fost depistat într-un apartament din municipiul Sibiu, unde se afla cu un alt tânăr din Avrig.

„Împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, ne-am deplasat la imobilul respectiv, unde a fost depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Porumbacu de Jos, asupra căruia au fost găsite mai multe bunuri aparținând victimei. Acesta a recunoscut comiterea faptei relatând că, în cursul zilei de ieri, 12 septembrie, în jurul orei 15.00, ar fi pătruns în locuința victimei, pe care o cunoștea, ar fi agresat-o fizic, după care ar fi sustras mai multe bunuri, printre care și un card bancar. Ulterior, tânărul s-ar fi deplasat în municipiul Sibiu, unde a fost depistat de colegii mei”, a declarat comisar șef de poliție Angelin Ciobanu, șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

În prezent, tânărul se află în custodia polițiștilor și este audiat în continuare. Întrucât s-au conturat suspiciuni sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, furt calificat și acces ilegal la un sistem informatic, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.


Apreciază
Distribuie